Cum se utilizează uleiurile esențiale?

0 Shares
0
0
0

Uleiurile esențiale sunt extracte naturale foarte concentrate din frunze, flori și tulpini ale plantelor.

Cea mai obișnuită modalitate de utilizare a uleiurilor esențiale este inhalarea lor, atât pentru mirosul lor uimitor, cât și pentru proprietățile lor terapeutice. Dar pot fi folosite și în difuzoare și umidificatoare, precum și diluate cu un ulei purtător și aplicate pe piele.

Uleiurile esențiale au o gamă largă de proprietăți medicinale și terapeutice. Efectele lor antifungice, antibacteriene și antivirale le fac un produs util atunci când nu ești mare fan al pastilelor pentru afecțiuni ușoare și medii.

De asemenea, s-a demonstrat că promovează un somn sănătos, odihnitor, ameliorează durerile de cap cât și alte tipuri de dureri. În plus, uleiurile esențiale pot contribui la vindecarea anumitor  afecțiuni ale pielii, pot ajuta la tratarea răcelii obișnuite și pot încuraja o digestie sănătoasă.

Atenție însă la puritatea uleiurilor esențiale, deoarece dacă acestea conțin și alte ingrediente, cum ar fi anumite parfumuri pentru a le potența aroma, ar putea sa reducă din efectele benefice, lucru care nu este de dorit. De aceea este foarte important să achiziționezi doar uleiuri esențiale 100% naturale, iar dacă nu știi de unde să îți iei un asemenea  ulei și să ai garanția produsului pur, Diana Gubas îți poate oferi soluția ideală.

Ce este difuzorul pentru aromaterapie?

Un difuzor este un dispozitiv care dispersează uleiurile esențiale în aer. Există mai multe tipuri de difuzoare pe care le poți folosi pentru acestea. Din motive de siguranță, urmează instrucțiunile producătorului. O cantitate inadecvata de ulei esențial poate avea efecte nedorite!

Tipurile populare de difuzoare de uleiuri esențiale includ:

  • nebulizator
  • difuzor cu ultrasunete
  • fan diffuser

Cum folosești uleiurile esențiale?

1.Pur și simplu inspiră

Cea mai ușoară metodă de inhalare este de a deschide o sticlă de ulei esențial pur și de a inhala profund de câteva ori. Dar nu lăsa niciodată  uleiul nediluat să îți atingă pielea. Fiind foarte concentrat poate provoca iritații.

Pentru metoda cu abur, vei avea nevoie de un castron cu apă fierbinte și un prosop.  Așază  vasul pe o masă și adaugă câteva picături de ulei esențial. Puneți un prosop peste cap și castron. Închide ochii și inspiră profund aburul câteva minute. Repetă de câteva ori pe parcursul zilei, atunci când ai nevoie de o doza de relaxare și energizare, când ai probleme la nivelul tenului, sau când vrei să tratezi anumite afecțiuni într-un mod natural.

2.Evaporare uscată

Această metodă necesită doar un anumit tip de material uscat, cum ar fi o discheta de bumbac sau o țesătură.

Adaugă  câteva picături de ulei esențial pe material. Ține-l  aproape de nas și inspiră aroma benefica a uleiului ales sau lasă parfumul să se disperseze natural.

Poți adăuga materialul la gurile de aerisire, gulerul cămășii  sau fața de pernă pentru a împrospăta mirosul acestora.

Cum să utilizezi uleiurile esențiale pe piele?

Poți folosi uleiurile esențiale pentru îngrijirea pielii și masaj într-o varietate de moduri. Diluează uleiurile esențiale cu un ulei purtător și aplică amestecul pe piele. Poți folosi pentru combinațiile tale ulei de măsline sau de jojoba.

Concentrează-te pe zonele tensionate sau  unde ai dureri musculare. De asemenea, poți aplica ușor uleiul în puncte de presiune, cum ar fi tâmplele, încheieturile mâinilor și al treilea ochi. În plus, poți utiliza  uleiurile pentru reflexoterapie, pentru a-ți răsfăța picioarele după o zi lungă la locul de muncă.

O altă opțiune este să adaugi câteva picături de ulei esențial  la produsele tale cosmetice preferate, cum ar fi tonerele, serurile sau la produsele din baie cum ar fi  gelurile de dus sau șampoanele. Dar întotdeauna ai grijă să diluezi  mai întâi uleiul esențial într-un ulei purtător.

În concluzie

Uleiurile esențiale pot fi un remediu natural ideal pentru afecțiuni ușoare sau pentru relaxare. Găsește-ți aromele preferate și bucură-te de darurile naturii!

0 Shares
You May Also Like